Putem sa ne organizam mai bine decat partidele

Orice ai fi, revolutionar, politician,  afacerist sau ONGist, e ceva ce nu iti permiti sa ignori: costul organizarii.

Toate formele de organizare, de la #unitisalvam, la partide politice, la grupari religioase, la fabrici, afaceri, scoli, sindicate, academii, toate acestea sunt grupuri de oameni care se organizeaza. Or, nu este usor sa te organizezi. Costa timp, nervi, bani.

In 1937 un economist american, Ronald Coase, a scris o lucrare foarte influenta, “The nature of the firm”, in care explica de ce oamenii prefera sa se organizeze in grupuri (firme, partide, etc) in loc sa se multumeasca cu intelegeri intre persoane individuale. Motivul e simplu: orice grupare de oameni se ocupa in principal cu organizarea.

Daca vorbim de un partid atunci e vorba de organizarea in teritoriu, de mentinerea ei la nivelul activistilor, de armonizarea activitatii de exercitare a puterii si de control, de la varf, a acesteia.

Daca vorbim de o fabrica, atunci este vorba despre organizarea procesului de productie, de minimizarea timpului pierdut, de sincronizarea muncitorilor si a liniilor de productie, de managementul resurselor necesare pentru productie si de vanzarea produselor.

Organizarea costa mult si de aceea partidele sunt mult avantajate fata de noi, indivizii. Pentru mine, costul organizarii e asa de mare incat nu imi permit sa il platesc.

Sau mai precis, asta era adevarat inainte de generatia Facebook.

Sa vedem care e cel mai vulnerabil punct al organizarii intr-un partid. E o organizare piramidala, sau mai bine spus ca un arbore cu radacina sus si crengile jos. Ca sistemul de directoare intr-un calculator.  Puterea e cu atat mai mare cu cat esti mai aproape de radacina. De acolo se conduce. Dar pe de alta parte, se poate conduce, se poate organiza pentru ca fiecare (radacina, creanga sau frunza a arborelui) stie cum poate comunica cu oricine altcineva din structura. Vrei instructiuni, atunci asteapta-le de la sef, vrei sa comanzi, atunci comunica subalternilor. (De aceea, de altfel, orice calculator are organizate fisierele intr-o structura de arbore).

Structura asta piramidala, pe care partidele o folosesc cu atat succes, e o inventie extraordinara, pentru ca permite o buna organizare.

O organizare care ne tine astazi prizonieri. O organizare de care nu mai e nevoie pentru ca in ziua de azi ne putem permite costul organizarii.

Lucrul asta se vede deja de cativa ani in politica lumii. Acum s-a vazut bine si la noi. Generatia Facebook exista numai pentru ca se foloseste de Net pentru a se organiza.

Deci, sa renuntam sa ne organizam in partide. Nu avem nevoie de aceasta forma de organizare depasita.

Dar sa cerem si sa luam puterea. Nu mai trebuie sa facem greseala de acum  25 de ani si sa credem in bunavointa altora, pe care ii delegam sa ne reprezinte.

Concret, pentru ca ne putem organiza pe Net, nu mai avem nevoie de partide.  Dar legea privilegiaza partidele, asa ca ce e de facut?

Ce cred eu: putem sa facem un partid pe hartie,  o scoica goala pentru a multumi generatia birocratilor, care inca face legile in Romania.

Vreti partid? Hai sa facem o aplicatie cu harta Romaniei, pe judete si orase, si sa cerem adeziuni pe Facebook sau twitter sau cum vreti, astfel incat fiecare (membru al acestei grupari fictive sau nu) sa poata vedea avansul constructiei acestui asa zis partid.

Avem o tinta de N filiale teritoriale, cu cel putin M membri fiecare, ce, nu gasim pe Net doritori?

Odata ce criteriile stabilite de lege (invechita dar in vigoare si deci de respectat) sunt satisfacute, avem nevoie de cativa juristi care sa ne ajute sa ne inscriem structura pentru competitia electorala, sau pentru exercitarea puterii.

Noi putem sa discutam mult mai bine intre noi, si sa ajungem la oarecare consens, dinamic si nuantat. Putem reactiona mult mai aproape de strada decat partidele invechite. Putem sa ne folosim de transparenta discutiilor noastre pentru a le face mai drepte, pentru ca suntem toti oameni si pentru toti conteaza parerea altora despre noi.

Daca vreti, pentru ca oricum calculatoarele si ideile din spatele lor ne-au intrat in singe, daca vreti putem sa facem deja, numai sa vrem, lucruri inca mult mai interesante.

Putem sa facem un partid care sa faca noi partide.

Putem sa facem un partid al celor care vor sa joace jocul politic.

Sa vorbim acum despre ideologie. Ce ar fi un partid fara o ideologie? Cum adica, sa privim in jur. Nici un partid din cele vechi nu isi mai respecta ideologia. Si au dreptate sa faca asa. Iata de ce.

Inainte de vremea cand era greu sa te organizezi, ideologia era un fel de eticheta scurta, sau un fel de virus, un fel de gripa de care ori te imbolnaveai, ori erai imun. Pentru ca oamenii nu puteau sa vorbeasca unii cu altii decat daca erau fizic aproape, era nevoie de acest vehicol de raspandire, ideologia. Ai luat gripa, esti racit si vorbesti despre ce medicamente sa iei. N-ai luat gripa, nu te intereseaza.

Puneti impreuna structura piramidala de organizare si ideologia, ce iese?  Ideologia se propaga ierarhic de sus in jos (n-ai luat gripa, atunci la revedere, frunza, du-te unde vezi cu ochii). Daca e vorba cumva de o structura parazitata de un partid (cum ar fi un minister), atunci e la fel: se schimba partidul, se schimba ideologia, cine nu e cu noi e impotriva noastra. Si mai rau, daca vorbim de ministere: ajung sa fie in structura numai persoane imune la orice ideologie de partid, care se ocupa doar de lume lor fictiva de hartie si de propria ideologie.

Deci, pentru ca putem comunica asa usor, pentru ca ne putem organiza asa bine, cu costuri foarte reduse, inseamna ca nu avem nevoie de ideologie.

De idei avem nevoie, nu de propaganda. Ideologia e doar un vechi virus care si-a pierdut din forta. Idei bune exista peste tot, si la stanga, si la dreapta. Ca si idei proaste de altfel. De ce trebuie sa preluam partea buna la pachet cu partea proasta? Nu trebuie.

Si aici putem sa procedam ca si cu partidul pe hartie. Vreti o ideologie? Hai sa o negociem intre noi. Poate anul asta ajungem la consensul ca unele idei de stanga sunt bune, sa fim, ca membri ai partidului pe hartie, de stanga. Poate la anul invatam din lipsuri si excese ca avem nevoie de cateva idei de dreapta, acum suntem mai mult de dreapta.

Poate si mai mult: unele lucruri de la stanga ne plac, altele de la dreapta. De ce nu?  De ce, daca sunt student, artist, cercetator sa profesor, sa trebuiasca sa ma duc mai la stanga, pentru ca (pe hartie, nu si in realitate) stanga e traditional mai inclinata spre colaborare sociala fara profit pe termen scurt? De ce, daca sunt afacerist, corporatist, jurist, notar, medic, trebuie sa ma duc mai la dreapta, pentru ca (iar pe hartie) nu vreau ca statul sa ma suga si sa dea rezultatele muncii mele unor trantori?

Nu trebuie, fireste. Avem nevoie si de colaborare sociala atunci cand e vorba   de proiecte pe termen lung (educatie, cercetare, arta, medicina), cu conditia sa nu ni se puna in carca piramida invechita a smecherilor.  Avem nevoie si de reactia rapida si orientata spre profit imediat a afacerilor, care nu trebuie sa fie calarite de stat si la randul lor sa nu calareasca statul (mituind varfurile ierarhiilor piramidale invechite).

E asa de simplu, desi fireste ca nu trebuie sa ne asteptam la ceva perfect. Perfectiunea nu exista, dar mai binele da, exista.

Usurinta comunicarii dintre noi duce la usurinta organizarii.

Avem nevoie sa ne organizam si sa pretindem puterea, pentru ca suntem multi si educati.

Comunicam transparent, iar transparenta aduce un plus de responsabilitate. Nimanui nu ii place sa faca porcarii pe fata, de frica celorlalti.

Reactionam mai repede decat partidele traditionale, si mai in interesul celor de pe strada, pentru ca de pe strada suntem noi si pe strada ramanem.

Ce credeti?

_________________________________________________________________

In continuare reproduc un text care mie mi-a deschis ochii si a servit ca sursa de inspiratie pentru textul de mai sus. E scris de Cory Doctorow, in For the Win,  incepand cu pagina 103. E foarte accesibil, veti recunoaste aceleasi idei.

“Whether you’re a revolutionary, a factory owner, or a little-league hockey organizer, there’s one factor you can’t afford to ignore: the CoaseCost.

Ronald Coase was an American economist who changed everything with a paper he published in 1937 called “The Nature of the Firm.” Coase’s paper argued that the real business of *any* organization was getting people organized. A religion is a system for organizing people to pray and give money to build churches and pay priests or ministers or rabbis; a shoe factory is a system for organizing people to make shoes. A revolutionary conspiracy is a system for organizing people to overthrow the government.

Organizing is a kind of tax on human activity. For every minute you spend *doing stuff*, you have to spend a few seconds making sure that you’re not getting ahead or behind or to one side of the other people you’re doing stuff with. The seconds you tithe to an organization is the CoaseCost, the tax on your work that you pay for the fact that we’re human beings and not ants or bees or some other species that manages to all march in unison by sheer instinct.

The fact is, everything you do is collaborative — somewhere out there, someone else had a hand in it. And part of the cost of what you’re doing is spent on making sure that you’re coordinating right, that the cheese gets to your fridge and that the electricity hums through its wires.

You can’t eliminate Coase costs, but you can lower it. There’s two ways of doing this: get better organizational techniques (say, “double-entry book-keeping,” an Earth-shattering 13th-century invention that is at the heart of every money-making organization in the world, from churches to corporations to governments), or get better technology.

So what? Why should anyone care how much it costs to get stuff done? Because the CoaseCost is the price of being *superhuman*.

Back in the old days — the very, very old days — your ancestors were solitary monkeys. They worked in singles or couples to do everything a monkey needed, from gathering food to taking care of kids to watching for predators to building nests. This had its limitations: if you’re babysitting the kids, you can’t gather food. If you’re gathering food, you might miss the tiger — and lose the kids.

Enter the tribe: a group of monkeys that work together, dividing up the labor. Now they’re not just solitary monkeys, they’re groups of monkeys, and they can do more than a single monkey could do. They have transcended monkeyness. They are *supermonkeys*.

Being a supermonkey isn’t easy. If you’re an individual supermonkey, there are two ways to prosper: you can play along with all your monkey pals to get the kids fed and keep an eye out for tigers, or you can hide in the bushes and nap, pretending to work, only showing up at mealtimes.

From an individual perspective, it makes sense to be the lazy-jerk-monkey. In a big tribe of monkeys, one or two goof-offs aren’t going to bankrupt the group. If you can get away with napping instead of working, and still get fed, why not do it?

But if *everyone* does it, so much for supermonkeys. Now no one’s getting the fruit, no one’s taking care of the kids, and damn, I thought *you* were looking out for the tigers! Too many lazy monkeys plus tigers equals lunch.

So monkeys — and their hairless descendants like you — need some specialized hardware to detect cheaters and punish them before the idea catches on and the tigers show up. That specialized hardware is a layer of tissue wrapped around the top of your brain called the neo-cortex — the “new bark.” The neo-cortex is in charge of keeping track of the monkeys. It’s the part of your brain that organizes people, checks in on them, falls in love with them, establishes enmity with them. It’s the part of your brain that gets thoroughly lit up when you play with Facebook or other social networking sites, and it’s the part of your brain that houses the local copies of the people in your life. It’s where the voice of your mother telling you to brush your teeth emanates from.

The neocortex is the CoaseCost as applied to the brain. Every sip of air you breathe, every calorie you ingest, every lubdub of your heart goes to feed this new bark that keeps track of the other people in your group and what they’re doing, whether they’re in line or off the reservation.

The CoaseCost is the limit of your ability to be superhuman. If the CoaseCost of some activity is lower than the value that you’d get out of it, you can get some friends together and *do it*, transcend the limitations that nature has set on lone hairless monkeys and *become a superhuman*.

So it follows that high Coase costs make you less powerful and low Coase costs make you more powerful. What’s more, big institutions with a lot of money and power can overcome high Coase costs: a government can put 10,000 soldiers onto the battlefield with tanks and food and medics; you and your buddies cannot. So high Coase costs can limit *your* ability to be superhuman while leaving the rich and powerful in possession of super-powers that you could never attain.

And that’s the real reason the powerful fear open systems and networks. If anyone can set up a free voicecall to anyone else in the world, using the net, then we can all communicate with the same ease that’s standard for the high and mighty.

And the people who have the power aren’t going to sit still and let a bunch of grunts take it away from them.”

__________________________________________________________________

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s